De curând, scriitorul Nicolae Dabija ne-a surprins, trecând de la poezie la proză, și anume prin romanul ,,Tema pentru acasă”.  Știind că a devenit cea mai citită carte a anului, iar genericul ,,Chișinăul citește o carte” s-a transformat în ,,Republica citește o carte”, devenisem cointeresată și am decis s-o lecturez. Chiar primele pagini au pus amprente pe sufletul meu, trezindu-mi pasiunea pentru lectură. Intriga se simțea din prima.  Este prezentată o poveste fascinantă de viață, ce abordează dragostea și tematica deportărilor din Basarabia. Ceea ce este surprinzător e că autorul a avut o viziune în care apăreau acele secvențe, relatând cele văzute…a expus într-un mod extraordinar viața acelor oameni.

   Citind, am sesizat cum a fost viața unor oameni nevinovați, însă umiliți de regimul comunist din 1940…Simplul motiv fiind că gândeau altfel. Suferință, dramă, durere, dar totodată și iubire, o iubire pură dintre o elevă-Maria Răzeșu și un profesor de literatură-Mihai Ulmu. Maria se îndrăgostise de profesor din prima zi când l-a văzut, pe când pentru el, ea era doar eleva sa cea mai bună…În timpul unei lecții, când vorbeau despre M.Eminescu, elevii dau jos portretul lui Stalin. Profesorul ia vina asupra lui, este arestat, fiind considerat dușman al poporului. Înainte de a pleca, profesorul lasă elevilor săi o temă pentru acasă: „…A fi om în viață e o artă sau un destin?” Răspunsul avea să îl afle după 13 ani de închisoare. A fost trimis  în Siberia de gheață, la Zarianka, în ,,Lagărul Morții”. M1-315 era numărul lui, de rând cu scriitori, artiști, preoți, filosofi, oameni de știință. Aflând de cele întâmplate, Maria plecase în căutarea lui. Împrumutase o cărțulie de poezii de Eminescu și dorea să i-o înapoieze, dar mai presus de orice vroia să-i mărturisească cât de mult îl iubește. Pentru el s-ar duce și la capătul lumii…

   Suferința trăită acolo e fără de cuvinte…Reținuții erau umiliți, trăind în condiții mizere. Să stai în una dintre „cele mai umane pușcării din lume”, cum o considera sluga lui Stalin – Kudreavțev, un incult fioros, un lup uman, nu era simplu. Nu mai lăsai târnăcopul, lopata și hârlețul din mână…Dar asta era nimic în comparație cu crimele și tratamentele inumane aplicate deportaților deținuți la Zarianka. După cum amenința Kudreavțev, personaj reprezentativ pentru călăii sovietici ai acelui timp-,,fiecare cu meseria lui – voi cu mâna pe roabe și răngi, noi – cu mâna pe trăgaci!” Dar Mihai începuse deja să se împace cu soarta lui. ,,Învățase să țină roaba în așa fel, încât să-l ducă ea pe el”, să se trezească dimineața cu aceeași bătaie de toacă…Totul până ce la Zarianka venise Maria,  străbătând meleaguri necunoscute ca să ajungă la el. S-a angajat acolo ca spălătoare de haine pentru a cunoaște mai bine locul și pentru a-l ajuta să evadeze…A pus bine la punct fiecare detaliu…Și ziua în care urma să fie evadarea, era tocmai ziua lui de naștere…Maria îi trimise o scrisoare prin cineva, felicitându-l și dorindu-i cel mai frumos cadou-libertatea, pentru că o merita. N-a precizat de la cine e scrisoarea, doar a scris instrucțiunile care trebuia să le îndeplinească pentru a evada. Zis și făcut! În timp ce Mihai se pregătea de evadare, Maria se îmbrăcase în niște haine bărbătești, lipindu-și numărul lui pentru a putea răspunde la prezență atunci când deținuții sunt strigați. Aveau apoi să se întâlnească în taiga. Mihai rămăsese perplex când o văzuse. ,,Tu aici?” …,,Am venit să vă întorc o datorie, cărțulia de poezii pe care mi-ați împrumutat-o”.  Amuzant pe de o parte…vine tocmai în Siberia pentru a-i înnapoia datoria. Da cui îi ardea atunci de o cărțulie cu poeziile lui Eminescu? Totuși, era hotărâtă să-și ducă planul până la capăt. Mergând prin taiga, Mihai o privea…vedea în ea fata din visele lui…cu părul negru, lung, ochi albaștri-verzui. Nu-i venea să creadă…nici nu-și amintea că i-ar fi fost elevă…atunci nici n-o remarca cum arăta…Vine și momentul primului sărut, apoi căsătoria în taiga, cu inele din iarbă…Clipe unice pentru ei, sentimente și primul ,,te iubesc”…buzele Mariei încep să fremete și ochii se umezesc…Totul fusese minunat, până când sunt prinși. A urmat o a doua tentativă de evadare. Și au fost prinși din nou. Pentru nesupunere și evadare Mihai a primit vreo 240 și ceva de ani de închisoare… Dar iubirea, ,,acest sentiment meschin, care trebuie stârpit ca pe o piatră rară”, cum afirmau slugile lui Stalin, i-a ajutat pe Mihai și Maria să reziste. Amenințări precum: ,,În clipa în care l-am desființat pe Dumnezeu, noi am desființat și dragostea, această prejudecată burgheză”, nu i-a oprit, iar rostul dragostei lor a fost Mircea. Copilul care după doi ani i-a fost smuls Mariei de la piept și dus la orfelinat. A plâns, a țipat și a blestemat, dar…în zadar. Copilul a fost dus la Colonia Creșă Nr. 3, situată la o distanță de circa 10 km de Zarianka-6, locul unde se afla ea.  Familia lor a fost desparțită, pricinuindu-le mari dureri sufletești. Părea să fie capătul acelui chin insuportabil, dar victimile comunismului nu puteau scăpa atât de ușor. La Zarianka nici să mori nu puteai, ci doar când doreau călăii lui Stalin. Așa s-a întâmplat și cu Maria. Merge pe ascuns să-și salveze copilul răpus de tifos și pe moarte,  însă este împușcată de un soldat. După aceasta, lumea lui Mihai  se prăbușește…

   Paginile romanului sunt memorabile, conferind o semnificație spirituală deosebită. Prin credința în Dumnezeu, deținuții reușesc să scape de acea lume meschină, însă prin rugăciune. Dumnezeu le-a dat puterea să păstreze speranța zilei de mâine, pentru a putea supraviețui, oferindu-le  eliberarea mult așteptată  pe 5 martie 1953. După 13 ani, Mihai Ulmu revine acasă, la Poiana, de mână cu băiatul său, găsit la orfelinat. Se reîntâlnește cu foștii săi elevi, oameni în toată firea…Iar lecția cu tema pentru acasă, reluată după 13 ani se desfășoară într-o atmosferă solemnă, plină de emoții și lacrimi.

   Este într-adevăr un roman de suflet. Autorul a conturat într-un mod special această dramă, în așa fel încât să pătrundă în adâncul sufletului. E imposibil să nu rămâi frapat, să nu lăcrimezi în unele momente triste…Finalul cărții – ,,precum în cer așa și pre pământ” redă sentimentele creștine ale oamenilor, creând stabilitatea  poporului român prins într-o permanentă presiune istorică. E o carte de viață…atât pentru tineri, cât și pentru maturi. Tinerii se regăsesc în acea dragoste, iar maturii, în marea lor majoritate, își amintesc destinul prin care au trecut.